Îmi ard corăbiile | ||
Τα καράβια μου καίω τα καράβια μου καίω τα καίω δε θα πάω πουθενά. Μπρος στα πόδια σου κλαίω μη μ’αφήσεις σου λέω σου λέω να σ’αφήσω ξανά. Κι ας μη μου ’χεις χαρίσει ποτέ ένα χάδι ως τώρα πάντα εδώ θα γυρνώ. Από πείσμα και τρέλα θα ζω σε τούτη τη χώρα ώσπου να ’βρω νερό γιατί ανήκω εδώ. Τα παιδιά στην κερκίδα είναι η μόνη σου ελπίδα ελπίδα πρωινός ουρανός Σταυρωμένη πατρίδα μες στα μάτια σου είδα αχ είδα της ανάστασης φως. Κι ας μη μου ’χεις χαρίσει ποτέ ένα χάδι ως τώρα πάντα εδώ θα γυρνώ. Από πείσμα και τρέλα θα ζω σε τούτη τη χώρα ώσπου να ’βρω νερό γιατί ανήκω εδώ. Όποιος σε δει για μια στιγμή δίχως του πένθους το μαύρο μανδύα. Θα ’σαι εσύ θεά γυμνή η αμαρτία του κι η τιμωρία. Σαν οπτασία για μια ζωή. Κι ας μη μου ’χεις χαρίσει ποτέ ένα χάδι ως τώρα πάντα εδώ θα γυρνώ. Από πείσμα και τρέλα θα ζω στην έρημη χώρα ώσπου να ’βρω νερό γιατί ανήκω εδώ. | Îmi ard corăbiile Îmi ard corăbiile - le ard Nu voi pleca nicăieri. Plâng la picioarele tale nu mă părăsi, îţi zic - îţi zic să te părăsesc iarăşi. Şi pentru că nu mi-ai dăruit niciodată o îmbrăţişare până acum întotdeauna mă voi întoarce aici. Cu încăpăţânare şi nebunie voi trăi în această ţară oriunde să găsesc apă pentru că aparţin acestui loc. Copiii pe peluză sun unica ta speranţă - speranţă cerul de dimineaţă O patrie răstignită în ochii tăi am văzut - ah, am văzut lumina învierii. Şi pentru că nu mi-ai dăruit niciodată o îmbrăţişare până acum întotdeauna mă voi întoarce aici. Cu încăpăţânare şi nebunie voi trăi în această ţară oriunde să găsesc apă pentru că aparţin acestui loc. Oricine te va vedea pentru o clipă fără a doliului mantie neagră. Vei fi tu, zeiţă goală, păcatul lui şi pedeapsa. Ca o nălucă pentru o viaţă întreagă. Şi pentru că nu mi-ai dăruit niciodată o îmbrăţişare până acum întotdeauna mă voi întoarce aici. Cu încăpăţânare şi nebunie voi trăi în această ţară oriunde să găsesc apă pentru că aparţin acestui loc. | |
Verona, Veronica © 17.01.2008 |
Εκτύπωση από: http://www.stixoi.info